sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Esti special! Dumnezeu te iubeste chiar asa cum esti!

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline. Tot stelute primeau si cei talentati; unii puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Punchinello era unul dintre acestia din urma.Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora. „Este clar ca nu e bun de nimic!”Dupa un timp, Punchinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau, numai ca nu ramaneau lipite, ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina, unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.„Ca ea vreau sa fiu”, ii trecu prin minte lui Punchinello. „Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”„Pe Eli?”„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”„Dar de ce?”„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Punchinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui!Inghiti in sec si isi zise: „Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele: „Punchinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Punchinello se opri.„Cat ma bucur sa te vad, Punchinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Punchinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.„Stii cum ma cheama?”, il intreba Punchinello.„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. „Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Punchinello. „Se pare ca ai adunat ceva etichete…”„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”„Punchinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”„Chiar nu-ti pasa?”„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Punchinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”Punchinello incepu sa rada: „Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?”Eli se uita la Punchinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet: „Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”Nimeni…, niciodata… nu-l mai privise astfel pe Punchinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Punchinello.„Stiu, mi-a povestit despre tine.”„De ea de ce nu se prind etichetele?”„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”„Cum adica?”„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”„Pai, nu prea…” Eli zambi.„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”Eli il puse jos pe Punchinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse: „Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!”Punchinello nu se opri din mers, dar gandi: „Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”Si chiar in clipa aceea, cazu de pe el o bulina…

Rugamintea

Rugămintea



L-am rugat pe Dumnezeu

Să-mi dea putere,

Dar El m-a făcut slab

Ca eu să învăț simplitatea și smerenia.



L-am rugat să mă ajute

Să fac fapte mari.

Dar El m-a micșorat

Ca eu să fac fapte bune.



L-am rugat să-mi dea bogăția

Ca eu să fiu fericit,

Dar El m-a făcut sărac

Ca să devin înțelept.



L-am rugat toate lucrurile

Ca să pot gusta viața.

Dar El mi-a dat viața

Ca să pot gusta toate lucrurile.



Nu am primit nimic

Din tot ce-am cerut,

Dar am primit tot

Ce-a fost bun pentru mine.



Împotriva voinței mele

Au fost ascultate rugămințile mele.

Sunt printre oameni

Un om binecuvântat

Evanghelia dupa Matei---Capitolul 7

Capitolul 7

  • 1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
  • 2. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
  • 3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
  • 4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?
  • 5. Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
  • 6. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.
  • 7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
  • 8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
  • 9. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
  • 10. Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?
  • 11. Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
  • 12. Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.
  • 13. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.
  • 14. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.
  • 15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
  • 16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
  • 17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
  • 18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
  • 19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
  • 20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
  • 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
  • 22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
  • 23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.
  • 24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
  • 25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
  • 26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
  • 27. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
  • 28. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
  • 29. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.

Cinstea Femeii

Proverbe 31:10-31

10Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decît mărgăritarele.

11Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.

12Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.

13Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîni harnice.

14Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pînea.

15Ea se scoală cînd este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.

16Se gîndeşte la un ogor, şi -l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. -

17Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele.

18Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

19Ea pune mîna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.

20Ea îşi întinde mîna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.

21Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu.

22Ea îşi face învelitori, are haine de in supţire şi purpură.

23Bărbatul ei este bine văzut la porţi, cînd şade cu bătrînii ţării.

24Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.

25Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.

26Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sînt pe limbă.

27Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pînea lenevirii.

28Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi -i aduce laude zicînd:

29,,Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.``

30Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. 31Răsplătiţi -o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s'o laude la porţile cetăţii

Incurajare----Iacob Sofia Ioana

Cand spui: "Nu pot sa rezolv problemele..."

Dumnezeu iti spune: "Eu iti voi calauzi pasii..." Proverbe 3:5-6

Cand spui: "Este imposibil..."

Dumnezeu iti spune: "Totul e cu putinta..." Luca 18:27

Cand spui: "Ma simt singur..."

Dumnezeu iti spune: "Nu te voi lasa, cu nici un chip nu te voi parasi" Evrei 13:5

Cand spui: "Nu pot sa fac asta..."

Dumnezeu iti spune: "Toate le poti face..." Filipeni 4:13

Cand spui: "Nu merit iertarea..."

Dumnezeu iti spune: "TE IERT" Ioan 1:9; Romani 8:1

Cand spui: "Mi-e teama..."

Dumnezeu iti spune: "Nu te teme, ca Eu sunt cu tine..." Isaia 41:10

Cand spui: "Sunt foarte obosit..."

Dumnezeu iti spune: "Eu iti voi da odihna..." Matei 11:28-30

Cand spui: "Nimeni nu ma iubeste cu adevarat..."

Dumnezeu iti spune: "TE IUBESC..." Ioan 13:34; Ioan 3:16

Cand spui: "Nu stiu cum sa merg mai departe..."

Dumnezeu iti spune: "Iti voi arata calea..." Psalm 32:8

Cand spui: "Ce cale ma conduce la Dumnezeu?"

Dumnezeu iti spune: "FIUL MEU PREAIUBIT, ISUS HRISTOS..." 1Timotei 2:5; Filipeni 4:12; Ioan 3:16


sâmbătă, 11 octombrie 2008

Dragostea


Cum instalam in PC programul “Dragostea”


Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si
trebuie mereu sa resetez.
Serviciul Tehnic: Puteti instala DRAGOSTE?
Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar
cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai
intai?
Serviciul Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA.
Ati gasit-o?
Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva
programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?
Serviciul Tehnic: Ce programe sunt deschise?
Clientul: Sa vad… Sunt deschise programele
DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si
RESENTIMENT.COM
Serviciul Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent.
Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit
BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur
DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face
asta?
Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un
mesaj de ” eroare”. Ma puteti ajuta?
Serviciul Tehnic: Cu placere. Mergeti in Start Menu si
sa cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de
cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.
Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?
Serviciul Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un
mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj?
Clientul: Da, il am. Acum programul este complet
instalat?
Serviciul Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul
de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa
puteti face upgrade-uri.
Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ca
trebuie sa fac?
Serviciul Tehnic: Ce spune acest mesaj?
Clientul: Spune: ” EROARE 412 - PROGRAMUL NU POATE RULA PE COMPONENTELE INTERNE” . Ce inseamna asta?
Serviciul Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o
problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme.
Clientul: Si ce trebuie sa fac?
Serviciul Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA?
Clientul: Da, am gasit-o.
Serviciul Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine!
Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in
directorul ” INIMA MEA”: IERTARE.DOC,
AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT.
Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va
trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de
gunoi astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas
nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat.
Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba
noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum
si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea!
Serviciul Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina …
Clientul: Va ascult.
Serviciul Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice
sistem cat timp veti fi conectat la serverul
principal- MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase.
Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor.
Serviciul Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE!

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o intamplare,
Un lut de sine insusi framantat.
Ci ne-a zidit o Forta creatoare,
O-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevarat! Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
Gonite de un bici ne-nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru Ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
N-ar fi simtit in veci de veci tarana
Surasul unui crin imaculat,
De n-ar fi-ntins Atotstapanul mana
Sa umple-n noi de simtamant fantana
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Avem cu noi Scriptura ca dovada,
Avem minuni si semne ne-ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vada
Sa stea in fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu-i calea noastra vesnic insorita,
Nu-i viata totdeauna un palat.
Dar o traim, caci merita traita,
Cand, peste lumea asta marginita,
Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevar s-a revelat.
Isus e-n noi, lumina si iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!